Nunta este unul dintre cele mai importante evenimente din viața unui cuplu. Reprezintă începutul vieții în doi, iar toți mirii își doresc o nuntă ca în povești. Însă, acest lucru vine la pachet și cu o cheltuială destul de mare, mai ales având în vedere scumpirile din ultimul timp. Astfel și darul pe care invitații trebuie să îl lase a crescut și el.
Pentru organizarea unei nunți mirii trebuie să scoată din buzunar sume considerabile. Începem cu rochia de mireasă care pornește de la 2.500 lei și poate depăși 8.000 de lei, în funcție de preferințe. Costumul mirelui variază și el între 1.000 și 5.000 de lei. Urmează muzica pentru eveniment, iar prețurile pentru o formație pleacă de la 3.500 de euro și ajungă până la 8.000 de euro.
Atunci când vorbim de meniu și aici prețurile au crescut. Un meniu la un restaurant cu pretenții pornește de la 100 de euro și poate ajunge până la 200 de euro. Pe lângă asta se mai adaugă o mulțime de cheltuieli cu photo boot-ul, candy bar, foto, video sau decorațiuni. Astfel, organizarea unei nunți în anul 2024, cu 100 de invitați, va depăși 25.000 de euro, iar darul trebuie să fie pe măsură.
Cât trebuie să lași la o nuntă
Cum cheltuielile mirilor au crescut și darul invitaților trebuie să fie unul mai generos. Astfel, pentru un cuplu care nu are o relație foarte apropiată cu mirii darul s-ar ridica la 1.500 de lei. Suma crește însă pentru persoanele mai apropiate. Astfel, prietenii buni ai celor doi ar trebui să ofere peste 2.000 de lei/ cuplu.
În ceea ce îi privește pe nași, darul pe care aceștia ar trebui să îl ofere este unul mai mare. Ar trebui să scoată din buzunar între 3.500 – 4.500 de lei. În cazul socrilor, darul ar trebui să fie de 2.800 – 3.500 de lei. Rudele apropiate precum verii, unchii, mătușile vor scoate din buzunar în jur de 2.200 de lei.